DESPRE IERARHIA BISERICEASCA
Opera mantuitoare a Domnului Hristos trebuia sa continue in
lume pina la sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20). De
aceea, a infiintat El acea societate divino-umana numita Biserica,
ce cuprinde pe toti credinciosii care cred in El, dindu-I de
conducatori pe Apostolii Sai, care la rindul lor urmau sa-si
lase continuatori ierarhia bisericeasc. Aceasta - ca in orice
societate vazuta - formeaza biserica conducatoare, spre deosebire
de poporul dreptcredincios, care formeaza biserica ascultatoare.
Domnul Hristos si-a ales Apostolii in numar de doisprezece: <<Si
cand s-a facut ziua, a chemat la Sine pe ucenicii Sai, si a ales
din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli>> (Luca
VI, 13; Matei S, 1; Marcu III, 14). Pe acestia, dupa inviere,
I-a investit cu puteri speciale. Mai intii, I-a sfintit prin
Duhul Sfint: <<Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va
trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi. Si zicind acestea
a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfint>> (Ioan
XX, 20-21), care sfintire s-a desavirsit la Pogorirea Duhului
Sfant (Fapte II, 3-4).
Domnul Hristos a impartasit Apostolilor aceleasi puteri pe care
le-a exercitat si El. Puterea de a invata: <<Drept aceea,
mergind, invatati toate neamurile, botezindu-I de conducatori
pe Apostolii Sai, care la rindul lor urmau sa-si lase continuatori,
sfinti: <<Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate
si carora le veti tine, tinute vor fi>> (Ioan XX, 23; Matei
XVIII, 18; I Corinteni IV, 1) si de a conduce pe credinciosi
pe calea mintuirii: <<Cel care va asculta pe voi pe Mine
Ma asculta si cel care se leapada de voi, se leapada de Mine...>> (Luca
X, 32-33).
Domnul Hristos a mai ales si saptezeci de ucenici care aveau
indatoriri asemanatoare cu ale celor doisprezece: <<Domnul
Hristos a ales alti saptezeci si I-a trimis cite doi inaintea
fetei Sale, in fiecare cetate si loc, unde insusi avea sa vina>> (Luca
X, 1). Mai tirziu, apostolii au ales sase diaconi: multimea a
ales sapte barbati <<pe care i-a pus inaintea Apostolilor
si rugandu-se si-au pus mainile peste ei>> (Fapte VI, 6).
Apostolii au fost martori ai Invierii Mintuitorului si pietre
de temelie ale Bisericii. In calitate de martori ei nu au urmasi.
Dar ca detinatori ai harului deplin de slujitori ai Bisericii,
ei si-au lasat urmasi pe episcopi, preoti si diaconi, pentru
ca Biserica sa nu ramina fara conducatori.
Deci, Biserica conducatoare se compune din episcopi, institutie
de Apostoli la inceput; precum au fost Tit si Timotei: <<Pentru
aceasta te-am lasat in Creta ca sa indreptezi cele ce mai lipsesc
si sa asezi preoti prin cetati>> (Tit I, 5).
In legatura cu preotii se spune ca Sfintul Pavel <<hirotonea
preoti in fiecare Biserica, rugindu-se cu postiri>> (Fapte
XIV, 23); iar lui Timotei I se atragea atentia de Sfintul Pavel: <<Pira
impotriva preotului sa nu primesti, decit numai din gura a doi
sau trei martori>> (I Timotei V, 19; cf. Matei 18, 16).
De asemenea, precum s-a amintit, ei au instituit si diaconia
(Fapte VI, 6). Deci, episcopi, preoti, diaconi.
In Noul Testament - precum s-a amintit - ierarhia este deosebita
de popor si se da printr-o chemare speciala. <<Si nimeni
nu-si ia siesi cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu,
dupa cum si Aaron>> (Everi V, 4; Fapte XX, 28; I Corinteni
XII, 28).
Si in Vechiul Testament preotia se da numai urmasilor lui Aaron,
Core, Datan si Abiron care au incercat sa fie preoti au fost
pedepsiti (Numeri XVI, 31-32, 40), precum si regele din Iuda,
Ozia, care a incercat sa tamiieze (II Paralip. XXVI, 16-21).
Preotia se impartaseste printr-un dar special, acela al hirotoniei
sau punerea miinilor, cind se pogoara asupra candidatului in
chip nevazut, harul Duhului Sfint. Astfel, in Sfinta Scriptura
se aminteste despre hirotonia primului episcop, Timotei: <<Nu
fii nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a
dat prin proorocie, cu punerea miinilor preotimii>> (I
Timotei IV, 14), sau <<Te indemn sa tii aprins harul lui
Dumnezeu, cel care este in tine prin punerea miinilor mele>> (II
Timotei I, 6). Privitor la preotie se arata: <<Nu pune
prea degraba miinile peste nimeni, nici nu te fa partas la pacatele
altora>> (I Timotei V, 22; Fapte XIV, 23).
Preotia trebuie sa aiba continuitate apostolica, adica ea nu
poate fi impartasita decit de Apostoli si de urmasii acelora
care neintrerupt au primit harul din urmas in urmas. Adica harul
care a lucrat, incepind de la Apostoli in toti episcopii pina
acum, lucreaza si prin rugaciunea episcopilor hirotonisitori
asupra noului hirotonit si va lucra si prin Tainele ce le va
savirsi el ca episcop. Deci preotia nu trebuie sa fie vreodata
intrerupta si in Biserica ortodoxa nu s-a aflat niciodata vreo
intimplare (Pr. D. Staniloae).
Sfintirea episcopilor se face de mai multi episcopi, dupa pilda
sfintirii Sfintului Pavel si Varnava (Fapte XIII, 2-3), iar a
preotilor si diaconilor de un episcop.
Preotii trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a putea
primi Taina Hirotoniei. Ei trebuie sa posede o integritate fizica
si anumite calitati morale si intelectuale. <<Se cuvine
episcopului sa fie fara de prihana, barbat al unei femei, treaz,
cuminte, cuviincios...>> (I Timotei III, 2-12; Tit I, 6).
Sa aiba o pregatire speciala prin scolile respective, caci spune
Sfintul Pavel << sa fie destoinici si sa indemne la invatatura
cea sanatoasa>>. (Tit I, 9).
Dupa primirea hirotoniei ei trebuie sa-si indeplineasca cu competenta
si bune rezultate cele trei imputerniciri - ca si ale Apostolilor
- de a invata, de a sfinti si de a conduce.
Ei se bucura si de anumite drepturi. Mai intii de a fi retribuiti
pentru munca lor, dupa cum invata insasi Scriptura: <<Nici
traista pe drum (sa nu luati), nici doua haine, nici toiag; ca
vrednic este lucratorul de hrana sa>> (Matei X, 10; Luca
X, 7) sau in alt loc: <<Oare nu stiti ca cei care savirsesc
cele sfinte maninca de la templu si cei care slujesc altarului
au parte de la altar? Tot asa a poruncit Domnul si celor care
propovaduiesc Evanghelia, ca sa traiasca in Evanghelie>> (I
Corinteni IX, 13-14; cf. si Deuteronom XXV, 4 si I Corinteni
IX, 10-12; I Timotei V, 17).
De asemenea, preotii au dreptul la cinstea si repectul din partea
pastoritilor: <<Ascultati pe conducatorii vostri si va
supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre,
avind sa dea de ele seama...>> (Evrei XIII, 17). Preotii
se numesc parinti pentru pastoriti, iar acestia fii duhovnicesti,
pentru ca botezindu-i ii renasc sufleteste. <<Caci de ati
avea zece mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi
Parinti; caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos>> (I
Corinteni IV, 15).
In Noul Testament, deci si in Biserica, preotia are trei trepte:
episcopii, preotii sau prezbiterii si diaconii, existenti inca
din timpul Apostolilor. Episcopul care are deplinatatea tuturor
drepturilor bisericesti este urmasul Apostolilor, - precum acestia
detineau cel mai inalt grad in preotie, asemanatori Arhiereului
Vechiului Testament - Apostolii au hirotonit pe primii episcopi
: Tit in Creta (Tit I, 5) si Timotei in Efes.
Preotii sint urmasii celor saptezeci de ucenici (Luca X, 1),
existenti si pe timpul Apostolilor. Erau mai mici decit episcopii,
caci primeau hirotonia de al acestia (Tit I, 5; I Timotei V,
22) ii pedepseau si ii rasplateau. Intre episcopi si preot erau
pe timpul Apostolilor unele confuzii de nume: si episcopul si
preotul se numeau uneori episcopi (I Timotei III, 2; Fapte XX,
28), pentru ca erau si unul si altul administratori, supraveghetor.
Totusi, in fapt, in concret se facea deosebire, caci episcopul
administra o eparhie, iar preotul o parohie.
Diaconii (Fapte VI, 6), desi slujitori ai maselor si ajutatori
ai preotilor aveau si alte insarcinari de predicatori: exemplu
Sfintul Stefan (Fapte VII), sau diaconul Filip (Fapte VIII, 5).
Ei erau hirotoniti.
In legatura cu ierarhia bisericeasca sacramentala traditionala
s-a operat o sciziune intre crestini. O parte din destinatate
- biserica protestanta, despartita de romano-catolicism in secolul
XVI - respinge preotia sacramentala ortodoxa, sustinind si practicind
preotia universala; adica preotia poate fi indeplinita de toti
credinciosii. Iar oficiul de conducator al Bisericii, al comunitatii
ii incredinteaza comunitatea, chiar daca se da printr-o binecuvintare,
totusi aceasta nu este hirotonie. Caci toti crestinii sint preoti,
preotia este universala, spun ei. Aceasta credinta gresita a
influentat si influenteaza si astazi pe multi crestini de la
noi. Iata citeva citate pe care se sprijina ei: <<Si voi
insiva, ca pietre vii, sa fiti ziditi casa duhovniceasca, spre
preotia sfinta ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui
Dumnezeu, prin Iisus Hristos>> (I Petru II, 5). Si mai
departe: <<Iar voi sinteti semintie aleasa, preotie imparateasca,
neam sfint, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume
bunatatile Celui care v-a chemat din intuneric, la lumina Sa
cea minunata>> (I Petru II, 9).
Insa credinta altor culte referitoare la preotia universala
- dupa invatatura ortodoxa - se sprijina pe exegeza diferita
de a noastra a celor doua versete amintite. Caci, in primul citat
(I Petru II, 5), preotia se interpreteaza ca si celelalte atribute <<pietre
vii>> si <<casa duhovniceasca>> in mod figurat.
Adica, <<preotia sfinta>> este sinonima in mod figurat
cu botezul. Voi sinteti <<preotie sfinta>>, inseamna
ca voi crestinii sinteti botezati si aveti o preotie spirituala,
putind sa aduceti jertfe duhovnicesti lui Dumnezeu: rugaciuni,
voturi, duh umilit. Deci, nu este vorba de preotie, ci de botez.
In (I Petru II, 9) apostolul citeaza un verset din Vechiul Testament
prin care arata ca crestinii au preluat locul vechilor evrei
prin care acestia erau socotiti popor al lui Dumnezeu. Astfel
in Vechiul Testament se spune: <<Deci, de veti asculta
glasul meu si de veti pazi legamintul Meu dintre toate neamurile,
imi veti fi popor ales ... preotie imparateasca si neam sfint>> (Iesire
XIX, 5-6). Poporul lui Israel a fost ales dintre celelalte neamuri
si socotit poporul lui Dumnezeu; <<preotie imparateasca>> adica
apartinind marelui imparat; <<neam sfint>>, inseamna
pus deoparte, in slujba lui Dumnezeu.
Toate aceste atribute revin crestinilor prin jertfa Mintuitorului
Hristos. Crestinii sint, la rindul lor, <<semintie aleasa>>>,
adica un popor ales dintre popoarele pagine si dintre iudei prin
dragostea lui Hristos spre a deveni fiii adoptivi ai lui Dumnezeu; <<preotie
imparateasca>> inseamna ca crestinii prin botez si mirungere
devin imparati si preoti in sens duhovnicesc, misiuni avute de
Domnul Hristos si transmise lor prin harul Duhului Sfint. Caci
Domunul Hristos care are aceste doua demnitati de Imparat si
Preot de la Tatal era necesar ca si crestinii, care se trag de
la Hristos, ca din Imparat, sa fie de neam imparatesc si ca din
Preot sa fie preotie. Ca urmare a acestui har, crestinii sint
in sens larg si <<preoti>> si <<Imparati>>. <<Neam
sint>> arata ca prin alegere si prin alegere si prin <<nastere
de sus>> crestinii sint sfintii de Dumnezeu prin har si
consacrati slujirii Lui. In sfirsit, prin <<popor agonisit>> se
arata ca crestini sint un popor rascumparat prin singele Mintuitorului,
devenind proprietatea lui Dumnezeu, incredintindu-li-se o misiune
speciala in lume.
In acest mod, toti crestinii sint chemati la rolul misionar
de a vesti <<bunatatile>>, adica adevarurile revelate
ale lui Dumnezeu, Care I-a chemat pe crestini de la viata lor
intunecata, pagina, la lumina crestinismului.
Merita relevat faptul ca, desi in citatul amintit (Iesire XIX,
5-6), din Vechiul Testament tot poporul evreiesc era numit <<preotie
imparateasca>>, totusi ei aveau o preotie speciala, sacramentala
care era din neamul lui Aaron si din tribul lui Lebie si erau
deosebiti de popor.
Tot astfel si la crestini, desi numiti in sens larg preoti,
toti crestinii, preotii sint o categorie speciala, deosebiti
de popor. Acest fapt il confirma acelasi Apostol, spunind: <<Pe
preotii cei dintre voi ii rog ca unul ce sint impreuna preot...
pastoriti turma lui Dumnezeu, cercetind-o nu cu sila, ci cu voie
buna...>> (I Petru V, 1-2).
Deci, in citatele de mai sus preotia universala insemna botezul
crestin care apartine tuturor crestinilor si nu preotia sacramentala,
care apartine bisericii conducatoare.
Se mai spune de crestinii influentati de protestantism ca preotii
nu au dreptul sa fie retribuiti, pentru ca Domnul Hristos a spus
Apostolilor Sai cind I-a trimis la propovaduire: <<Tamaduiti,
pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti...in dar ati luat,
in dar sa dati>> (Matei X, 8).
Insa ca in orice profesiune preotii trebuie sa fie retribuiti,
nu pentru harul ce-l ofera ci pentru munca ce o depun in slujba
lor si pentru pregatirea ce si-au cistigat-o prin efort si cheltuiala.
De asltfel, insusi Mintuitorul o confirma in aceeasi cuvintare
catre Apostoli: <<Vrednic este lucratorul de hrana sa>> (Matei
X, 10; Luca X, 7; I Corinteni IX, 13-14; I Timotei V, 17).
Se mai afirma ca este o gresala a numi pe preot <<parinte>> si
invatator caci Mintuitorul a oprit in mod hotarit, spunind : <<Voi
sa nu va numiti rabbi ca unul este invatatorul vostru: Hristos,
iar voi toti sinteti frati...>> (Matei XXII, 8-10).
Aici Mintuitorul indeamna pe Apostolii Sai sa nu se mindreasca
ca fariseli carora le placea sa se numeasca invatatori adica
conducatori de scoli si curente, caci in acest fel s-ar distruge
unitatea credintei. Insa, Sfintul Pavel numea pe Corinteni fiii
intru credinta, iar el se numea parinte (I Corinteni IV, 15),
precum s-a amintit. Iar in alt loc spunea: <<Si pe unii
I-a pus Dumnezeu in Biserica: intii apostoli, al doilea prooroci,
al treilea invatatori (I Cor. XII, 28). Iar alta data sfatuia
pe crestini sa-i asculte pe invatatorii lor (Evrei XIII, 17).
Aceiasi crestini mai afirmau ca preotii nu trebuie sa invete
in scoli si nici nu trebuie sa fie invatati, caci atit Mintuitorul
cit si Sfintul Pavel au condamnat intelepciunea lumeasca: <<Te
slavesc pe Tine, Parinte Doamne al cerului si al pamintului,
ca ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit
pruncilor>> (Matei XI, 25). Iar Sfintul Pavel afirma: <<Pierde-voi
intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o>> (I
Corinteni I, 19).
Cei <<intelepti>> pe care-i vizeaza aici Mintuitorul
cit si <<intelepciunea lumii>> despre care aminteste
Sfintul Pavel sint acei care invatau intelepciunea pagina de
pe acele vremuri, inteleptii sceptici care nu puteau primi credinta
crestina. Iar pruncii (Matei XI, 25) erau Apostolii care erau
oameni simpli, dar care primeau invatatura crestina direct de
la Domnul Hristos.
De altfel, Mintuitorul nu putea sa blameze adevarata intelepciune,
caci El spusese Apostolilor Sai <<Fiti intelepti ca serpii
si blinzi ca prumbeii>> (Matei X, 16). Preotii trebuie
sa invete in scoli pentru ca Sfinta Scriptura are unele texte
greu de inteles (II Petru III, 16).
Se mai imputa preotilor ca ei au datoria sa fie exemple de moralitate,
precum se spune la I Timotei III, 2-6, amintite mai inainte,
in timp ce ei sint de obicei certati cu morala.
Trebuie sa observam ca credinta crestina invata ca lucrarea
harica a preotilor nu este in legatura cu starea lor morala ci
cu harul lor. Tainele lucreaza prin ele insele si nu in functie
de moralitatea celor ce le oficiaza. De altfel, Mintuitorul spunea
despre farisei ca ei trebuie sa fie ascultati in ceea ce spun,
dar nu pot fi urmati in ceea ce fac (Matei XXII, 3). Totusi,
exista multi preoti modesti si nestiuti care sint la inaltimea
chemarii lor, adevarate exemple pentru credinciosi si care nu
fac caz de faptele lor.
Se mai aminteste in legatura cu ierarhia bisericeasca ca episcopii
si preotii trebuie sa fie casatoriti. <<Se cuvine episcopului
sa fie fara de prihana, barbat al unei femei...>> (I Timotei
III, 2); sa nu aiba haine deosebite, blamate de Mintuitorul in
persoana fariseilor (Matei XXIII, 5) si nici par lung, care-i
ocara, precum afirma Sfintul Pavel: <<Nu va invata insasi
firea ca pentru barbat, daca isi lasa parul lung este oricare?>> (I
Corinteni XI, 14).
Dar si aceste afirmatii sint gresite. In privinta casatoriei
episcopilor, acestia au fost casatoriti pina la sinodul din Niceea
(325). Insa, pentru ca atasamentul lor sa fie mai strins fata
de Biserica s-a hotarit ca ei sa fie necasatoriti.
Mintuitorul n-a osindit portul fariseilor, pentru ca acesta
era prevazut in Vechiul Testament, printre hainele preotilor
(Iesire XXVIII, 4), ci pentru ca purtau cele prescrise de lege
cu ostentatie, cu mindrie. Mai mult, Domnul Hristos vorbea de
portul fariseilor, cind inca nu erau preoti ai Noului Testament.
Imbracamintea preotilor este un semn distinctiv, amintind haina
lunga numita hiton pe care o purta Mintuitorul si pentru care
la rastignirea Sa soldatii au aruncat sorti (Ioan XIX, 23-24).
Parul si barba pe care le poarta preotii amintesc de barba si
parul pe care le purtau nazireii Vechiului Testament, ca si Domnul
Hristos. Cit despre parul lung amintit de Sfintul Pavel (I Corinteni
XI< 14), acesta nu se refera la preoti, ci la barbatii care
vin la Biserica, la rugaciune.
Deci ierarhia bisericeasca, deosebita de popor, este o institutie
fundamentata temeinic scripturistic, adica traditionala si absolut
necesara pentru mintuirea credinciosilor.
Pr. Prof. I. Constantinescu,
"Indrumator pastoral - Din tezaurul credintei noastre",
pag. 64-68.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Prof. Iustin Moisescu, Ierarhia bisericeasca in epoca apostolica,
in <<Mitropolia Olteniei>>, nr. 1-3 si 4-6/1954.
2. Pr. Petre Deheleanu, Preotia ortodoxa. Documentare biblica,
in <<Biserica Ortodoxa Romana>>, nr. 3-5, martie
- mai 1973.
3. Pr. C. Buzdugan, Puterea sfintitoare a preotiei, in <<Mitropolia
Moldovei si Sucevei>>, nr.5-6, 1974.
4. Pr. Vasile Mihoc, Preotia dupa Noul Testament, in <<Mitropolia
Ardealului>> nr. 4-6, 1974.